UMF
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • Toate anunțurile
  • Cadre didactice
  • Studenți
  • Proiecte
  • Evenimente

Studii avansate în investigaţia criminalistică şi în medicina legală

Masteratul Studii Avansate în Investigaţia Criminalistică şi în Medicina Legală, este primul masterat de acest tip din ţară organizat de către universităţile de profil şi se înscrie pe direcţiile dezvoltate în Uniunea Europeană, acoperind lipsa unei calificări interdisciplinare. Ca program universitar post-licenţă îşi propune pregătirea teoretică şi practică a unor specialişti cu formaţie mixtă (medici, biologi, farmacişti, chimişti, psihologi, avocaţi, poliţişti, ş.a.), care să poată obţine performanţe profesionale în acord cu exigenţele cercetării moderne în Investigaţiile Criminalistice şi Medicina Legală, stimulând crearea unui nucleu de cercetare interdisciplinară într-un domeniu de mare actualitate pe plan mondial, dar mai puţin dezvoltat în ţara noastră. Pentru realizarea activităţilor de formare vor fi invitaţi şi specialişti din alte centre naţionale sau din străinătate, care vor susţine diferite comunicări ştiinţifice.

Masteranzii vor urma programe de formare specifică şi programe de formare interdisciplinară, beneficiind de instruire practică (aprox. 60%, seminarii interactive, stagii practice, demonstraţii în unităţile medico-legale şi lucrări practice în laboratoare), precum şi de instruire teoretică (cursuri, prelegeri).

Masteranzii vor acumula cunoştinţe fundamentale de medicină legală şi de investigare criminalistică, vor dezvolta abilităţi de cercetare şi investigare criminalistică prin însuşirea metodelor moderne de documentare criminalistică, a tehnicilor de biologie moleculară aplicabile în investigaţiile criminalistice. Ei vor efectua proiecte de cercetare individual şi în echipă, beneficiind de îndrumarea cadrelor didactice şi a specialiştilor din domeniu.

Principalele domenii abordate (ordonate alfabetic):
* Aspecte juridice ale expertizelor medico-legale
* Baze anatomice ale antropologiei medico-legale
* Bazele geneticii, imunologiei şi ale farmacogeneticii
* Biologia moleculară în investigaţia criminalistică şi în medicina legală
* Biologie moleculară aplicată în explorările complementare specifice medicinii legale
* Elemente de biologie aplicată în investigaţia criminalistică şi în medicina legală
* Elemente de statistică aplicate în domeniul medico-legal
* Etica cercetării în investigaţia criminalistică şi în medicina legală
* Evaluarea psihologică şi psihiatrică în criminologie
* Farmacologie în medicina legală
* Interpretarea juridică a expertizelor ADN
* Investigaţia complexă medico-legală şi criminalistică la locul faptei
* Medicina legală clinică – tipologia delicvenţei în practica medico-legală
* Metode de cercetare avansată în investigaţia criminalistică şi în medicina legală – tanatologie medico-legală
* Metode de cercetare avansată în investigaţia criminalistică şi în medicina legală – traumatologie medico-legală
* Metodologia investigării judiciare şi cercetarea criminalistică a infracţiunilor comise cu violenţă
* Ştiintele comportamentului. Aspecte ale comportamentului criminal
* Tehnici analitice aplicate în toxicologia medico-legală
* Toxicologie medico-legală

Loc de desfăşurare a activităţilor: U.M.F. „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.

Discipline implicate: Biologie Celulară şi Moleculară; Medicină Legală; Genetică Medicală; Anatomie şi Embriologie Umană; Farmacologie, Toxicologie şi Farmacologie Clinică; Psihologie clinică şi Sănătate Mintală; Informatică Medicală şi Biostatistică; Toxicologie, Facultatea de Farmacie.

Durata studiilor: 4 semestre, 120 ECTS, acreditat ARACIS.
Forma de şcolarizare: zi, cu frecvenţă.
Pentru mai multe informaţii contactaţi directorul programului de masterat:
Conf. Dr. Horea-Vladi Matei, e-mail , telefon: 0741155487
sau la Disciplina de Biologie Celulară şi Moleculară, telefon: 0374834403 sau 0264594373

 Planul de învățământ pentru anul universitar 2015-2016 este disponibil aici

 Metodologia de admitere pentru anul universitar 2017-2018 poate fi accesată aici

.