UMF

Neurotech EU

2021

 

2022

În perioada 16-18 mai 2022, universitatea noastră va găzdui cea de-a treia ediție a reuniunii rectorilor din cadrul consorțiului universitar european NeurotechEU - The European University of Brain and Technology.

Reprezentanții celor opt universități fondatoare se vor întâlni la Cluj-Napoca pentru a discuta despre planurile de extindere a consorțiului, dar și despre proiectele aflate în desfășurare.

Misiunea NeurotechEU este de a construi o rețea transeuropeană de excelență în cercetare în domeniul neuroștiințelor și neurotehnologiei, pentru a crește competitivitatea educației, cercetării, economiei și societății europene. În calitate de membru fondator al acestei alianțe universitare, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca va contribui la educația studenților de la toate nivelurile (licență, masterat, doctorat, cursuri postuniversitare) și la formarea noii generații de oameni de știință, cercetători și absolvenți multidisciplinari, oferindu-le acces direct la infrastructura de vârf pentru cercetarea fundamentală, translațională și aplicată.

UMF ”Iuliu Hațieganu” este singura universitate cu profil medical și farmaceutic din România inclusă într-un astfel de consorțiu, alături de 7 universități de prestigiu: Universitatea Oxford (Marea Britanie), Karolinska Institutet (Suedia), Universitatea Radboud (Olanda), Universitatea din Bonn (Germania), Universitatea Miguel Hernández (Spania), Universitatea Boğaziçi (Turcia), Universitatea din Debrecen (Ungaria).

FB Cover NeurotechEUuniversitati