Igienă

Igienă

Adresa: Str. Pasteur, Nr. 6, Et. I și III
Telefon: 0374-834415
E-mail disciplină: 

Şef de disciplină: Prof. Dr. Popa Monica

Igiena, știință a medicinei preventive, are ca obiectiv promovarea stării de sănătate a individului şi a colectivităţilor umane în relaţie cu mediul înconjurător.
Disciplina Igienă urmărește orientarea comunitară a formării profesionale medicale şi a activităţii de cercetare din medicina preventivă prin:
- Evaluarea relaţiei complexe dintre calitatea mediului fizic (apă, aer, radiaţii, zgomot, sol, habitat construit, alimente) şi sănătatea umană;
- Evaluări de risc, strategii de profilaxie și control aplicate mediului înconjurător şi comunităților umane.
În acest fel, contribuie la formarea si perfecționarea raționamentelor și abilităților medicale profilactice în cadrul celor trei cicluri de studii (licență, rezidențiat, doctorat).
Disciplina Igienă are statut de disciplină obligatorie la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară, Facultatea de Asistenți Medicali Licențiați. În prezent, colectivul disciplinei este format din șapte cadre didactice cu expertiză profesională (toţi sunt medici primari, cu titlul de doctor în ştiinţe medicale), dintre care şase sunt cadre de predare.
Disciplina Igienă oferă posibilitatea dezvoltării profesionale a absolvenţilor universităţii prin programe de rezidenţiat, studii doctorale, examen de specialitate şi primariat în Igienă, cursuri postuniversitare. Colectivul disciplinei a elaborat cursuri şi îndrumătoare practice, precum și monografii de specialitate în Igiena Mediului, Igiena Alimentației, Igiena Școlară.
Membrii Disciplinei Igienă au coordonat/ participat la realizarea mai multor proiecte naționale de cercetare științifică obținute prin competiție, în prezent unele fiind finalizate, altele în curs de derulare. Participarea la manifestări ştiinţifice internaţionale / naţionale cu lucrări originale a permis evidenţierea şi recunoaşterea rezultatelor cercetărilor.
Colaborările internaționale s-au concretizat cu derularea a două proiecte internaționale CEEPUS, precum și a două proiecte ERASMUS.

 

Print

 

Lista alfabetică a personalului