Petrișor Cristina


Medic specialist în Anestezie şi Terapie Intensivă din anul 2012. Titlu de Diplomat al Societăţii Europene de Anestezie (DESA) obţinut în 2015 prin susţinerea Examenului EDAIC (Diploma Europeană în Anestezie şi Terapie Intensivă). Cercetător în domeniul alergoanesteziei în cadrul unei echipe multidisciplinare care cuprinde anestezişti, alergologi şi imunologi.
Formare ca şi cadru didactic în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj. Asistent universitar din anul 2011 în cadrul Disciplinei ATI II, iar din 2016 şef de lucrări.
Competenţă în Ultrasonografie generală.

Cursuri şi stagii Prim ajutor medical anul I- Medicină generală (secţiile română şi engleză), Medicină dentară, Profil medical, Asistenţi medicali licenţiaţi
Cursuri şi stagii Anestezie şi Terapie Intensivă anul VI (secţiile română şi engleză)
Cursuri şi stagii Recuperare postoperatorie pentru anul III BFK
Îndrumare lucrări de licenţă
Participare la elaborarea şi redactarea materialelor de curs şi lucrări practice
Activităţi didactice cu medicii rezidenţi din specialităţile ATI, Cardiologie, Medicină de urgenţă, Gastroenterologie, Pneumologie, Boli infecţioase.

Domenii de interes ştiinţific
Cercetare clinică şi preclinică, reacţiile alergice perianestezice- inflamaţia alergică, inflamaţia caracteristică sepsisului şi şocului septic, transfuziologie perioperatorie şi la pacientul critic, suportul insuficienţelor de organ în terapie intensivă, anestezie regională, educaţie medicală pentru specialităţile de anestezie şi de terapie intensivă.

Cele mai importante lucrări publicate
1. Hagau N, Bologa RO, Indrei CL, Longrois D, Dirzu DS, Gherman-Ionica N. Maximum non-reactive concentration of midazolam and ketamine for skin testing study in non-allergic healthy volunteers. Anaesth Intensive Care. 2010;38(3):513-8.
2. Hagău N, Longrois D, Petrișor C. Threshold for Positivity and Optimal Dipyrone Concentration in Flow-Assisted Basophil Activation Test. Allergy Asthma Immunol Res. 2013;5(6):383-388.
3. Hagau N, Gherman-Ionica N, Sfichi M, Petrișor C. Threshold for basophil activation test positivity in neuromuscular blocking agents hypersensitivity reactions. Allergy, Asthma & Clinical Immunology 2013;9:42.
4. Petrișor C, Gherman-Ionică N, Bologa R, Sfichi M, Hagău N. Basophil activation test versus radio-immunoassay in the diagnosis of β-lactam immediate-type hypersensitivity reactions. Romanian Review of Laboratory Medicine 2013; 21(4):415-422.
5. Petrișor C, Brezoski E, Gherman-Ionică N, Sfichi M, Hagău N. In vitro tests versus skin tests and a positive history of neuromuscular blocking agents-induced immediate-type hypersensitivity reactions. J Rom Anest Terap Int 2014;21(1):13-18.
6. Petrișor C, Sfichi M, Gherman N, Bologa R, Hagău N. Elevated Total Serum IgE Alter the Diagnostic Performance of Radio-Immune Assays for β-Lactam Specific Antibody Dosing. Clinical Laboratory 2015;61:149-154.
7. Petrișor C, Gherman N, Sfichi M, Cociș M, Hagău N. Immediate-type hypersensitivity to atracurium: use of the stimulation index as the optimal positivity threshold for the flow-assisted basophil activation test. J Investig Allergol Clin Immunol 2015;25(5):372-373.
8. Trancă S, Petrișor C, Slavcovici A, Mărginean M, Hagău N. Early serum procalcitonin, but not C reactive protein, might improve the prediction of sepsis in multiple trauma patients. A prospective observational study. Romanian Review of Laboratory Medicine 2015;23(3):347-350.
9. Hagău N, Gherman N, Cociș M, Petrișor C. Antibiotic-induced immediate type hypersensitivity is a risk factor for positive allergy skin tests for neuromuscular blocking agents. Allergology International 2016;65:52-55.,
10. Cristina Petrișor. Hemoragia și Transfuzia de Sânge în Practica Chirurgicală, în Tratat de chirurgie Ed. II, sub redacția Irinel Popescu, Constantin Ciuce. Editura Academiei Române București, 2015.




Informații

  • Grad didactic: Conferenţiar
  • Telefon: 0264599438
  • Adresă email:
Accesat de 4660 de ori