Achimaş-Cadariu Patriciu

Conferențiar Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, medic primar, supraspecializare ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică, master în advanced oncology (Universitatea Ulm, Germania), doctor în ştiinţe medicale  are o bogată activitate profesională, didactică şi de cercetare.

Activitatea didactică universitară şi postuniveristară, cu studenţi, medici rezidenţi, subspecialişti şi doctoranzi, este reprezentată de cursuri, stagii, prezentări de caz clinic, conducere de lucrări de licenţă.  

Activitatea de cercetare se axează, în mare parte,  pe chirurgia cancerului ovarian, factori de evoluţie şi prognostic în cancerul ovarian, evaluarea calităţii vieţii în oncologie, cancerul în sarcină, conservarea fertilităţii la pacientele oncologice, tumori rare.

Aceasta activitate este reprezentată de publicarea de materiale didactice (cărţi de specialitate) pentru studenţi, rezidenti şi doctoranzi, de cursuri postuniversitare, de elaborarea unui însemnat numar de articole în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale (articole indexate Thomson Reuters Web of Knowledge sau BDI) şi de participarea în proiecte sau granturi naţionale şi internaţionale.

Informații

  • Grad didactic: Profesor
  • Adresă email:
Accesat de 7050 de ori