UMF
Marți, 03 Iulie 2018 14:48

Festivitatea de Absolvire a promoției 2018

Vă invităm la Festivitatea de absolvire a promoției 2018 a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, eveniment care va avea loc în data de 7 iulie 2018, începând cu ora 19.30, pe Stadionul Cluj Arena.

Vom avea bucuria de a fi împreună într-o zi festivă care marchează încheierea primei etape din formarea tinerilor noștri. În cadrul ceremoniei vor fi premiați șefii de promoție, va avea loc predarea cheii către cei care vor duce mai departe tradiția acestei universități și se va depune jurământul hipocratic.

Vă așteptăm pentru a celebra acest moment special din viața comunității noastre academice.

Cu aleasă consideraţie,

Rector                                                             Preşedinte Senat
Prof. dr. Alexandru Irimie                                 Prof. dr. Ioan Ştefan Florian

Accesat de 3382 de ori

Selecție - anunțuri