UMF
Miercuri, 05 Februarie 2020 12:42

Platforma INNO – rethinking business networks

Dragi studenți,

În vederea aprofundării parteneriatului și a creării unor oportunități de dezvoltare profesională pentru studenții UMF, precum și pentru facilitarea interacțiunii între companii și studenți și derularea unor programe de internship, focusate pe nevoile studenților și ale companiilor, vă aducem în atenție platforma INNO – rethinking business networks, lansată în 2019 de ADR Nord-Vest.
 
Platforma este un instrument online dedicat ecosistemului de afaceri din regiunea de dezvoltare Nord-Vest care își propune să ofere cercetătorilor și antreprenorilor oportunitatea de a transforma împreună ideile inovatoare în soluții pentru business-uri.
 
INNO conectează toți actorii din ecosistemul de inovare și îi grupează în jurul oportunităților din piață și invită comunitatea de inovare (universități, institute de cercetare-dezvoltare, centre de transfer tehnologic, cercetători, IMM-uri, companii mari, autorități publice, start-up-uri) să furnizeze soluții inovatoare și să profite de noi oportunități de business.
 
Chestionarul destinat cercetătorilor în căutare de surse de finanțare pentru propriile proiecte este disponibil la link-ul următor: https://bit.ly/2QYmhzR.
 
Menționăm, de asemenea că ADR N-V își propune să lanseze pe piață, la începutul lunii februarie, secțiunea de internship a Platformei INNO.ro pentru a înlesni interacțiunea studenților cu companiile.
 
Complementar cu acest demers, ADR N-V a demarat eforturile pentru organizarea unui eveniment dedicat studenților, pentru dezvoltarea unei bune culturi de orientare spre practică/internship și un contact direct cu piața. Estimăm o audiență de 500 de studenți și peste 30 de companii, evenimentul urmând a avea loc în 11 martie 2020, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Accesat de 723 de ori

Selecție - anunțuri