UMF
Miercuri, 16 Decembrie 2020 09:43

Un gând de bun-rămas la trecerea în veșnicie a celui care a fost Academician Prof. Dr. Doc. Dumitru Dobrescu

Domnul Academician Prof. Dr. Docent Dumitru Dobrescu a reprezentat pentru Farmacologia din România un punct de reper, un deschizător de drumuri, un nume care responsabilizează și obligă generațiile viitoare să ducă mai departe prestigiul școlii medicale și farmaceutice românești.
Absolvent al Facultății de Farmacie în 1949, dar și al Facultății de Medicină în 1958, și-a început activitatea universitară în cadrul Facultății de Medicină din București și a continuat-o în cadrul Facultății de Farmacie din București, Catedra de Farmacologie. Cadru didactic apreciat și respectat, a publicat de-a lungul carierei universitare numeroase tratate și cărți care au stat la baza formării farmaciștilor din întreaga țară. Tratatul ”Farmacoterapie practică-vol. I și II” este și astăzi sursă de inspirație pentru cei care vor să aprofundeze acest domeniu complex al Farmacologiei, cadre didactice și studenți deopotrivă.
A realizat peste 200 de lucrări de cercetare, a coordonat numeroase teze de doctorat și a fost autorul a 10 brevete de invenție, activitate științifică care a fost recunoscută la nivel național și internațional, domnia sa fiind membru corespondent al Academiei Române, membru al Academiei Regale de Farmacie din Spania, membru al Academiei Naționale de Farmacie din Franța și expert pentru medicamente al OMS.
Decan al Facultății de Farmacie din București în perioada 1972-1981, domnul Academician Prof. Dr. Doc. Dumitru Dobrescu a fost cel care, după 1990, a devenit directorul Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului și Cercetări Farmaceutice și inițiatorul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale de azi.
Ca semn de recunoaștere și apreciere a întregii activități a domnului Academician Prof. Dr. Doc. Dumitru Dobrescu, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca i-a conferit în 1997 titlul de Doctor Honoris Causa și în 2012 Medalia Iuliu Hațieganu.
Toți cei care l-au cunoscut de-a lungul vieții, toți cei care au lecturat cu plăcere cărțile domniei sale sau au ascultat cu interes cursurile sau conferințele prezentate de domnia sa, vor păstra vie imaginea unui profesionist desăvârșit, unei personalități a secolului XX, căruia îi vom rămâne veșnic recunoscători.
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca aduce un pios omagiu celui care a fost Academician Prof. Dr. Doc. Dumitru Dobrescu! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Accesat de 517 de ori

Selecție - anunțuri