UMF
Vineri, 05 Noiembrie 2021 14:54

7 noiembrie – o zi cu dublă semnificație pentru învățământul medical clujean

Dragi colegi, ziua de 7 noiembrie are o dublă semnificație pentru învățământul medical clujean.

În urmă cu 245 de ani, la 7 noiembrie 1776, împărăteasa Maria Terezia a emis decretul prin care a înființat, la Cluj, prima școală de medicină. Decizia suveranei s-a încadrat în contextul unor ample reforme implementate la scara întregului Imperiului Habsburgic, care prevedeau, printre altele, crearea unei administrații sanitare eficiente și extinderea rețelei instituțiilor de învățământ medical.

De asemenea, tot în data de 7 noiembrie, aniversăm 102 de la primul curs de medicină în limba română, un moment istoric remarcabil, ce reprezintă începutul învăţământului universitar medical românesc din Transilvania.
Cursul a fost susținut în amfiteatrul Clinicii Medicală I de profesorul Iuliu Haţieganu, primul decan şi organizator al Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca și „Magnificus Rector” al universităţii noastre, care îi poartă cu mândrie numele.

Profesorul Iuliu Hațieganu a format un corp didactic excepțional care a dus mai departe, până astăzi, valoarea medicinei românești. Datorită iniţiativei sale, au fost create noi discipline, precum: semiologia medicală, radiologia, stomatologia şi istoria medicinii, care au fost premiere în învăţământul medical românesc la acea vreme.
De atunci, universitatea noastră stă în slujba sănătății clujenilor și nu numai, formând zeci de generații de profesioniști în domeniul sănătății bine pregătiți și dedicați profesiunii alese. Aceasta este "datoria vieții noastre".

Așa cum generațiile trecute de dascăli și medici au definit prezentul prin comportamentul și deciziile luate, tot astfel acțiunile noastre din acest moment se vor transforma în viitorul școlii noastre. Acest gând îl purtăm cu responsabilitate.
“Medicina este ştiinţă şi conştiinţă, încălzită de iubirea de oameni”, obişnuia să spună profesorul Iuliu Hațieganu, iar aceasta a devenit deviza sub care absolvenții universității noastre își practică profesia peste tot, în țară și în lume.

Mândri de trecutul nostru și încrezători în viitor, vă invit să sărbătorim împreună succesul comunității noastre academice la Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, în perioada 6-10 decembrie.

Rector,
Prof. dr. Anca Dana Buzoianu

Accesat de 365 de ori

Selecție - anunțuri