UMF
Vineri, 25 Martie 2022 15:27

Sănătatea mentală în vreme de război - un studiu longitudinal despre mecanisme de adaptare, anxietate și calitatea vieții

În cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Disciplina de Psihiatrie și Psihiatrie Pediatrică a demarat un studiu pentru a evalua impactul conflictului armat dintre Rusia și Ucraina asupra sănătății mentale a românilor.
Conflictul militar dintre Rusia și Ucraina, început în data de 24.02.2022, reprezintă un stres major pentru populația întregului Glob, cu posibile efecte devastatoare asupra sănătății mentale în țările vecine conflictului, precum România, Republica Moldova, Polonia, etc. Operațiunea militară specială (cum o denumesc Rusia, Belarus și aliații), respectiv invazia (cum o denumește Occidentul) a dus deja la un număr foarte mare de victime, încă în creștere, iar extinderea conflictului dincolo de granițele celor două țări reprezintă un stresor major pentru populația noastră. Indivizii se confruntă și cu alți factori de stres, precum influxul de refugiați și efectele pe termen mediu și lung ale destabilizării economice rezultate din conflict, accesul la resurse energetice și alimente de bază, posibilitatea scindării familiale în cazul implicării României în conflict, dar și lipsa accesului la informații credibile și verificabile.

Mai mult decât atât, acest eveniment afectează o populație deja consumată psihic de efectele prelungite ale pandemiei COVID-19, efecte care se desfășoară în continuare, deși sunt gestionate mai eficient de către autorități. Astfel, fiecare este nevoit sa găsească cea mai bună modalitate de adaptare (coping) la situația actuală, astfel încât calitatea vieții sa rămână peste un nivel prag.

Studiile arată că exisă trei mecanisme principale de adaptare care funcționează în această perioadă - organizarea unui program zilnic, căutarea suportului social și o abordare pozitivă a situației actuale.


În timp ce influxul de refugiați din Ucraina este o prioritate pentru noi toți, este de asemenea extrem de important să înțelegem ce impact are conflictul militar atât de aproape de casă asupra sănătății mentale a românilor, pentru a putea pregăti măsuri de sprijin adaptate nevoilor pe care le identificăm și să evităm sau măcar să ameliorăm efectele războiului asupra sănătății publice la nivel local și național.
Sub coordonarea doamnei doctor Șef de Lucrări Cătălina Crișan, studiul Sănătatea mentală în vreme de război - un studiu longitudinal despre mecanisme de adaptare, anxietate și calitatea vieții,” își propune evaluarea a trei indicatori deosebit de importanți în acest context - mecanismele de adaptare (coping), nivelul de anxietate și calitatea vieții. Importanța studiului este dată de faptul că o mai bună înțelegere a situației pe plan național va ajuta medicii să întâmpine si să amelioreze, prin mecanisme de suport și intervenții, efectele pe care războiul le are asupra populației României.

Pentru a contribui la acest studiu, vă invităm să răspundeți la chestionarul disponibil accesând linkul: https://forms.gle/qgekKnZxiMLntEqt6.



 

Accesat de 592 de ori

Selecție - anunțuri