UMF
Vineri, 16 Decembrie 2022 14:15

Câștigătorii concursului de fotografie "În jurul lumii"

Expoziția-concurs de fotografie ”În jurul lumii”, organizată în premieră în cadrul Zilelor UMF 2022, a ilustrat multiculturalitatea și spiritul de coeziune al comunității academice a universității noastre.

Cei 36 de participanți, care au trimis peste 400 de fotografii, au reprezentat întreaga comunitate academică (cadre didactice, studenți, membri ai echipei administrative). Juriul, format din conf. dr. Dan Gheban, conf. dr. Bogdan Culic și șef lucr. dr. Rareș Iovanov, a avut misiunea dificilă de a selecta cele mai bune fotografii pentru intrarea în concurs. Astfel, în baza criteriilor stabilite în regulamentul concursului - respectarea temei, calitatea artistică, respectarea specificațiilor tehnice, au fost selectate 190 de fotografii, care au fost expuse timp de o săptămână în holul clădirii Facultății de Medicină, de pe str. Gh. Marinescu nr. 23.

Vizitatorii expoziției au avut posibilitatea de a vota lucrările preferate, atât on-line, prin accesarea buletinului de vot printr-un cod QR afișat pe panouri, cât și fizic, pe buletine de vot disponibile la locul expoziției. În total, s-au înregistrat peste 250 de buletine de vot.

În urma jurizării și numărării voturilor, câștigătorii concursului de fotografie ”În jurul lumii” sunt:

Premiul I - „Bucuria dorinței împlinite. Norvegia” - prof. dr. Marcela Achim, Facultatea de Farmacie
Premiul II - „Veneția” - biolog Andreea Nuțu, Centrul de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională
Premiul III - „Auschwitz, Polonia” - studenta Florina Dan, Facultatea de Medicină, anul II
Mentiune I - „Liniștea. Insula Koh Rong Sanloem” – secretar Mădălina Criste
Mentiune II - „Islanda, Diamond beach” - asist. univ. dr. Iuliana Nenu, Facultatea de Medicină
Premiul de popularitate - "Made of poetry, art and magic. Les Galeries Lafayette Paris Haussmann" - studenta Nouha Amhajji, Facultatea de Farmacie, anul I

Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților! A fost o adevărată încântare să vă admirăm fotografiile!

Ne bucurăm că acest concurs a fost un adevărat succes, prin interesul pe care l-a trezit, calitatea lucrărilor propuse în concurs și numărul de participanți.

Cu mulțumiri și deosebită considerație în numele organizatorilor,
Prof. dr. Mihaela Băciuț, prorector științific

Accesat de 1015 de ori

Selecție - anunțuri